9 şedinţă a Comisiei pentru Securitatea Informaţională a Consiliului Coordonator al statelor membre ale CSI pe lîngă
Comunitatea Regională în domeniul Comunicaţiilor
La 22 mai 2009, în or. Moghilev, Republica Belarus s-a desfăşurat cea de-a 9-a şedinţă a Comisiei pentru Securitatea Informaţională a Consiliului Coordonator al statelor membre ale CSI pentru informatizare pe lîngă Comunitatea Regională în domeniul Comunicaţiilor.
La această şedinţă, pe lângă membrii Comisiei, au participat la şedinţă de asemenea invitaţi şi experţi de la diverse instituţii şi companii, care se specializează în domeniul tehnologiilor informaţionale, şi în special în domeniul securităţii informaţionale.
Pornind de la situaţia actuală din domeniul securităţii IT în general, precum şi pericolele pentru securitatea informaţională existente, cu care s-au ciocnit mai multe ţări, printre care şi Republica Moldova, dar şi Federaţia Rusă, una din temele prioritare discutate în cadrul şedinţei a fost relaţionată cu asigurarea securităţii la utilizarea Internetului, fiind menţionată importanţa cooperării statelor-membre ale CSI în activitatea de asigurare a securităţii informaţionale.

În urma audierii informaţiei prezentate a fost înaintată spre dezbatere propunerea de a se crea în cadrul Consiliului Coordonator al ţărilor-membre al unui
Сentru comun de asigurare a securităţii în spaţiul cibernetic (Computer Emergency Response Team – Echipă de Reacţie Rapidă pentru incidente de securitate din domeniul IT), cu atragerea organizaţiilor şi experţilor internaţionali din domeniul securităţii IT (beneficiind, astfel, de experienţa şi expertizele deja acumulate), în scopul prevenirii ameninţărilor la adresa sistemelor informaţionale şi reacţiei adecvate la aceste ameninţări, inclusiv prin combaterea incidentelor de securitate pentru utilizatorii sistemelor informaţionale prin intermediul Internet-ului.

Întrucât propunerea a fost acceptată de către toţi membrii Comisiei pentru Securitatea Informaţională, a fost luată decizia de iniţiere a activităţilor preliminare de creare a
Сentrului comun de asigurare a securităţii în spaţiul cibernetic al statelor-membre ale Consiliului Coordonator, în special elaborarea standardelor, procedurilor comune şi măsurilor de reacţie la incidentele de securitate; ajustarea, dezvoltarea şi coordonarea interstatală a legislaţiei în domeniul securităţii IT, precum şi studierea experienţei internaţionale.