|
Grupul de experţi ai Consiliului Regional de Cooperare (CRC) în vizită oficială la Î.S. “Centrul de telecomunicaţii speciale”
La 27 octombrie 2009, reprezentanţii Consiliului Regional de Cooperare (CRC) în frunte cu Managerul Programului REGATA, Şeful Secretariatului Iniţiativei eSEE, Nera Nazečiс şi Consultantul Superior în Evaluarea Proiectelor, dl Sean O. Siochru, au întreprins o vizită oficială la Întreprinderea de Stat “Centrul de telecomunicaţii speciale”, pentru a lua cunoştinţă cu activitatea acesteia. Cu acest prilej a fost desfăşurată o şedinţă de lucru cu participarea d-lui Alexandru Daşchevici, Şef direcţie de dezvoltare a activităţii, d-lui Ghenadie Belinschi, Şef Centru de tehnologii şi servicii speciale şi, de asemenea, reprezentanţii de nivel superior ai Centrului de certificare a cheilor publice.
În cadrul acestei vizite, Alexandru Daşchevici a informat oaspeţii despre activitatea Întreprinderii, funcţiile acesteia, proiectele în proces de realizare şi cercetările din domeniul tehnologiilor informaţionale. Oaspeţilor le-a fost demonstrată activitatea direcţiilor speciale privind deservirea sistemului protejat de telecomunicaţii al organelor publice centrale şi furnizarea serviciilor informaţionale specializate.
Dl. Ghenadie Belinschi a făcut o trecere în revistă a procesului de dezvoltare a infrastructurii semnăturii digitale, a etapelor creării şi implementării semnăturii digitale în Republica Moldova. Dl. Belinschi a abordat problema neutilizării în masă a semnăturii digitale în Republica Moldova, fapt ce denotă îngrijorare. În prezent, semnătura digitală reprezintă un instrument eficient în relaţiile Guvern-Cetăţean, Guvern-Bussines, Guvern-Guvern, însă utilizarea reală a acesteia în acordarea serviciilor electronice este insuficientă. „Semnătura digitală nu poate exista numai de dragul semnăturii digitale, ci pentru a fi utilizată în procese reale”. În încheiere, dl. Belinschi a menţionat că “sarcina de dezvoltare a serviciilor electronice trebuie să fie promovată de către autorităţile administraţiei publice în procesul de comunicare directă cu cetăţenii şi mediul de afaceri”.
Specialiştii Centrului de telecomunicaţii speciale au relatat despre proiecte în proces de realizare din domeniul protecţiei bazelor de date ale autorităţilor administraţiei publice. De asemenea, a fost prezentată informaţia cu privire la activităţile de asigurare a securităţii informaţionale a statului, în special, despre realizarea proiectelor „Dezvoltarea sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice”, „Crearea sistemului de circulaţie a documentelor”, „Crearea sistemului de poştă electronică protejată şi perspectivele creării Centrului unic de asigurare a securităţii spaţiului cyberetic a ţărilor membre CSI.
Nera Nazečiс, Manager Programului REGATA şi Şeful Secretariatului Iniţiativei eSEE, a prezentat participanţilor o succintă relatare cu privire la „Iniţiativa Europa de Sud-Est electronică (eSEE)” în calitate de instrument de dezvoltare europeană a sectorului Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii (TIC), manifestîndu-şi interesul pentru colaborarea de mai departe cu specialiştii Centrului în domeniile sus menţionate.
Participanţii şi-au exprimat recunoştinţa reciprocă pentru informaţia oferită şi au convenit asupra examinării posibilităţii aprofundării şi extinderii colaborării dintre Consiliul Regional de Cooperare şi Centrul de telecomunicaţii speciale din Moldova.
Serviciul de presă al Centrului de telecomunicaţii speciale
|