Î.S. “Centrul de Telecomunicații Speciale” organizează, în parteneriat cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), un Summit regional Cyber Drill ALERT

Î.S. “Centrul de Telecomunicații Speciale” organizează, în parteneriat cu Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), un Summit regional Cyber Drill ALERT

Țările din spațiul CSI și UE se vor reuni pentru prima dată în cadrul  Cyber Drill ALERT (Studiu regional pentru echipele de răspuns la incidente de securitate cibernetică), în perioada21-23 noiembrie 2017, Chișinău, Moldova.

 

Evenimentul este organizat de către Biroul de Dezvoltare a Telecomunicațiilor (BDT) din cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), acesta va fi găzduit de Î.S. „Centrul de Telecomunicații Speciale”, din cadrul Cancelariei de Stat, în colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Ministerul Economiei și Infrastructurii al RM, cu suportul partenerilor precum Centrul de Excelență Tekwill si alte companii din sectorul privat.

 

Cyber Drill ALERT este conceput pentru a pune în discuție ultimele evoluții și amenințări din spațiul cibernetic, dar și pentru a îmbunătăți capacitatea de comunicare și de răspuns la incidente survenite în adresa echipelor participante.

 

Timpul de reacție este elementul cheie în vederea minimizării impactului unui incident de securitate, iar una dintre modalitățile de îmbunătățire a acestuia este participarea la evenimentele de tip ALERT, care servesc scopului de a testa, dezvolta și instrui abilitatea organizațiilor de a-și asigura și proteja rețelele și sistemele de procesare a informațiilor de la diverse provocări atunci când operează în spațiul virtual.

 

Evenimentul se va desfășura în cadrul Centrului de Excelență în domeniul TIC „Tekwill” (str. Studenților 9/11), la care vor participa până la 100 de invitați din cadrul instituțiilor CERT din țările spațiului CSI și UE, precum și reprezentanți din cadrul Ministerelor tehnologiilor informaționale din țările participante și mediul academic.

 

În prima zi a Conferinței, 21 noiembrie, programul include desfășurarea unei Conferințe în plen la deschiderea căreia va fi Prim-Ministrul Republicii Moldova, Dl Pavel Filip, alături de oficiali înalți din cadrul ITU, cât și reprezentanți din cadrul  FIRTS (Forumul de reacție la incidente și echipele de securitate) cât și TF-CSIRT (Grupul de lucru privind echipele de răspuns la incidentele de securitate ale calculatorului), iar în următoarele două zile participanții vor avea posibilitatea să parcurgă mai multe scenarii de atacuri cibernetice, în formatul Cyber Drill ALERT, având sarcina să găsească soluțiile potrivite răspunderii la incidente sau situații de criză.

 

Doritorii de a participa, sunt rugați să completeze formularul de înregistrare până la data de 13 noiembrie 2017, care este disponibil online pe pagina web a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, cu următoarea adresă:  http://www.itu.int/en/ITU-D/Cybersecurity/Pages/Moldova_cyberdrill_2017.aspx

 

811

Feedback