Fiți vigilenți, întreprindeți măsuri de prevenire a atacului de tip ”ransomware”

Fiți vigilenți, întreprindeți măsuri de prevenire a atacului de tip ”ransomware”

Recent, a fost lansat un atac cibernetic cu consecințe grave, orientat spre sistemele de operare Windows Desktop și Server. Acesta a afectat un număr mare de sisteme informaționale și computere. Atacul este de tip ”ransomware” și exploatează vulnerabilitatea protocolului SMBv1. Scopul atacului este de a cripta informația, ca mai apoi aceasta sa fie decriptată contra cost. Afectat poate fi orice sistem într-o rețea care nu are instalat actualizările de securitate recente sau nu respectă cerințele minime de securitate informațională.

 

Dat fiind faptul că ținta atacului sunt și instituțiile guvernamentale, Î.S. Centrului de Telecomunicații Speciale (CTS), în calitatea de operator tehnico-tehnologic al Sistemului de telecomunicații al autorităților administrației publice, a întreprins o serie de măsuri în scopul prevenirii atacurilor.

 

Ținem să menționăm că amenințarea persistă, iar forma și modalitatea de infectare este în permanentă schimbare. În acest context, CTS vine cu o serie de recomandări în vederea prevenirii riscului de infectare:

 

1.     Aplicați de urgență actualizarea de securitate – Microsoft Security Bulletin MS17-010;

 

2.     Instalați și actualizați regulat programele antivirus pînă la ultima versiune;

 

3.     Activați paravanul de protecție (firewall);

 

4.     Dezactivați protocolul SMBv1;

 

5.     Aplicați mecanismele de efectuare a copiilor de rezervă.

 

Pentru a raporta un incident cibernetic, adresați-vă la Centrul pentru Securitatea Cibernetică  (CERT-GOV-MD) din cadrul CTS – info@cert.gov.md

1326

Feedback